Procesul psihoterapeutic și dezvoltarea personală

 
În ultima perioadă am observat un fenomen care a luat amploare și care, în mine, trezește nevoia de a face câteva precizări și clarificări în legătură cu departajarea intre dezvoltare personală și proces psihoterapeutic de specialitate.
 
La tot pasul întâlnim podcasturi, postări, cărți. Sunt instrumente care ne ajută să înțelegem anumite concepte, prin intermediul lor putem înțelege anumite fenomene psihologice, ne deschid apetitul pentru a explora ce se întâmplă în psihicul nostru. Din punctul meu de vedere tot ce înseamnă sursă de autocunoaștere poate fi de un real ajutor pentru a face trecerea de la a mă cunoaște, la a mă cunoaște în mod profund într-un cadru specializat. Toată această informație la care avem acces poate fi benefică dar în același timp poate fi periculoasă.
 
Observ persoane care consideră că dacă ascultă și citesc despre psihologie, sunt mai în contact cu ele, cu mecanismele lor de apărare și, mai mult decât atât, consideră că și-au „rezolvat problemele”. Oamenii se regăsesc în diverse situații prezentate în aceste materiale și trăiesc cu impresia că se cunosc și totul se poate „rezolva” doar accesând un filmuleț, o carte, un podcast. ln realitate lucrurile nu sunt atât de simple.
 
Ar fi să nu le confundam cu procesul psihoterapeutic. Pentru a fi în contact cu propria persoană și pentru a ajunge să iți cunoști propriile nevoi este exterm de important ca aceste aspecte să fie explorate într-un cadru bine delimitat, în care persoana să fie beneficiarul direct al procesului prin intermediul relației terapeutice.
Ne vindecăm în relație cu o altă persoană. Singularitatea situației și faptul că omul este auzit și înțeles pentru ceea ce este el, creează un mediu sigur astfel încât el să poată ajunge la sinele lui cel autentic, cel adevărat, cel care era înainte de orice condiționări.
 
 Nu este sufcient să înțelegem anumite concepte, tipare, avem nevoie de integrare. Deci, este un proces mai lung ce nu se întâmplă peste noapte. Cărțile, postările, articolele, podcasturile, sunt niște obiecte. Ar însemna că punem durerea în obiecte, dar rămâne tot gol, pentru că avem nevoie de prezență, de relație, să putem pune durerea în relația psihoterapeutică, să nu o trăim singuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *